Festivalul Internațional de Film și Televiziune SIMFEST, ajuns la ediția cu numărul XIX, a sărbătorit miercuri, 31 august, Ziua Limbii Române. Întreaga zi a reprezentat un maraton de activități diverse care au celebrat la nivel înalt limba care ne leagă pe noi toți.

Încă de la ora 10:00 a dimineții, Cetatea Medievală din Târgu Mureș a devenit casa unui maraton al literaturii românești. Autori importanți s-au fost reunit la Târgu Mureș pentru a celebra această zi importantă printr-un maraton impresionant al lansărilor de carte. În cadrul maratonului de lansări, zece autori au prezentat publicului 13 cărți din genuri diferite ale literaturii.

În partea a doua a zilei Sala Mare a Palatului Culturii a găzduit un spectacol impresionant cu multe momente speciale.

Pe scenă au urcat în aplauzele spectatorilor Constantin și Cosmin Gaciu, interpretând la voce și cobză un recital de melodii tradiționale românești.

Sorina Melean, Alexa Zosim, Elena Vari și Alex Gabera, studenți ai Universității de Arte din Târgu Mureș, sub îndrumarea regizorului Mihai Lungeanu, au recitat versuri din poezia „Glosă” de Mihai Eminescu, îmbrăcați în costume populare românești.

Un moment cu totul deosebit a fost dăruit publicului de actorul Dan Puric care a susținut un recital actoricesc în cadrul spectacolului de gală.

Grupul ARHEON al Arhiepiscopiei Râmnicu Vâlcea a adus un tribut poetului și compozitorului Anton Pann într-o manieră cu totul inedită. Seara a fost prezentată de carismaticii Dana și Liviu Pancu, actori ai Teatrului Național din Târgu Mureș.