Regizorul de film Octavian Repede: „Dacă nu era SIMFEST, nu știu dacă azi eram aici“

//Regizorul de film Octavian Repede: „Dacă nu era SIMFEST, nu știu dacă azi eram aici“

Regizorul de film Octavian Repede: „Dacă nu era SIMFEST, nu știu dacă azi eram aici“

Regizorul de film Octavian Repede este legat de SIMFEST încă din 2010, când documentarul său, „Sibiu 1989“, a obținut Marele Premiu al Festivalului. Între timp, cineastul sibian a debutat în lungmetraj cu producția „Misiune în Dacia“, care a avut cea de-a doua proiecție publică în cadrul celei de-a 15-a ediții SIMFEST, care a debutat în 27 august. Cu acest prilej, Octavian Repede a susținut și masterclass-ul „De la documentar la ficțiune“, în cadrul căruia și-a prezentat tranziția cinematografică, una nu lipsită de provocări și greutăți, dar și de satisfacții pe măsură.

Reporter: Aveți un interes mai vechi pentru tema dacilor. De unde provine?

Octavian Repede: Nu e vorba doar de tema dacilor, ci a istoriei vechi. Iubesc Antichitatea. E o epocă ce mă fascinează. Mă simt bine între ruine, între locuri încărcate cu peste 1500 ani vechin sau chiar 2000. M-am simțit atras, m-am dus în acea direcție, am studiat, am încercat să mă aproprii din pură pasiune. Am mai lucrat la un documentar pe tema civilizației daco-getice. Am mai făcut un scurtmetraj cu legionari romani. Stăpânesc binișor epoca, din punctul de vedere al unui artist. Nu vreau să epatez și să mă erijez într-un istoric, dar dețin informațiile de bază. Încă îmi place. Trăiesc undeva în trecut.

Rep.: Ați menționat calitatea de artist pe care o aveți. Ați trecut de la documentar la film de ficțiune. Cum s-a produs tranziția?

O.R.: A fost greu. Din experiența mea personală, nu e ușor, pentru că te obișnuiești cu un stil de abordare a materialului video sau filmat. În ficțiune nu ai sincroane sau interviuri. Trebuie să înveți puțin în orice domeniu citind și studiind, nu ține totul de fler și de talent. Sunt de părere că orice are o evoluție. Nu cred că poți să faci mari minuni într-un film de ficțiune fără să fi avut tangență cu aparatul de filmat în alte ipostaze, înainte. Știți cum e: toți au avut în familie un fotograf, au învățat, s-au dezvoltat și au ajuns undeva, cumva.

Rep.: Ce ne puteți spune despre filmul „Misiune în Dacia“ și când va putea fi văzut de publicul larg?

O.R.: E un film ambițios, independent. Sunt două ONG-uri din Sibiu care s-au împrietenit și au zis: hai să ne distrăm! Până la urmă nu am fost presați de nimic, nu am vânat nici mari audiențe, nici bani. E vorba de Asociația Nova Polaris, axată pe artă, și o asociație de istorici, de pasionați, de arheologi, oameni din domeniu care meșteresc cel puțin o recuzită deosebită de epocă romană sau dacică și lucrează după procedee foarte vechi costumele pe care le folosesc. E o producție care încearcă un gen de mystery și mitologie, a cărei acțiune are loc în zona care este astăzi România. E un film care se adresează publicului care are cunoștințe de istorie, pentru că are o simbolistică cu care omul de rând nu e familiarizat și ar putea să treacă pe lângă acest lucru. E un film muncit. Oricum, să te arunci la o producție de genul ăsta e un efort în care știi din start că vei avea minusuri și mari probleme, fiindcă e foarte greu. Dar noi am plecat cu entuziasm și cu plăcere și și am terminat cu entuziasm și cu plăcere, și asta e fabulos, pentru că, până la urmă, trebuie să ne și simțim bine cu munca noastră. La Târgu Mureș e a doua avanpremieră a filmului. Urmează un parcurs festivalier, pentru că asta e procedura. Am filmat mult în natură și asta a fost foarte frumos și foarte greu, pentru că atunci când urci un deal sau un munte cu tot echipamentul, e mult mai greu decât să fii jos. Am filmat în mai multe locuri din județul Alba, de exemplu Cheile Vălișoarei, o zonă superbă, dar și în județul Vâlcea, pe Valea Oltului, în județul Sibiu, Presaca, avem ilustrație de pe lângă Cheile Dunării. Am încercat să creem o lume vizuală foarte frumoasă, dar ce e foarte greu este că nu mai găsești astăzi peisaje neantropizate, adică noi vedem câte-un stâlp de telecomunicații, vedem un drum, o grădină, nu mai sunt pădurile de altădată. De exemplu, celebrele superproducții „Columna“ sau „Dacii“ au fost realizate într-o epocă în care nu era atât urbanism și nici atâtea cabane de vacanță. Dar una peste alta, am umblat puțin, dar am făcut-o cu plăcere.

Rep.: În 2010 ați obținut Marele Premiu SIMFEST. În ce măsură v-a ajutat în carieră această distincție?

O.R.: Momentul meu de bucurie și de entuziasm a fost neașteptat și, bineînțeles, m-a motivat să merg mai departe. A fost cel mai bun imbold pe care l-am avut pentru că ai nevoie câteodată nu neapărat de o confirmare, ci să-ți spună cineva: „Uite, mi-a plăcut, mai fă!“ Și dacă nu era SIMFEST, nu știu dacă azi eram aici. SIMFEST e extraordinar din acest punct de vedere, e singular prin ce face, e dedicat și e un eveniment care ajută creatorul: cel de început, cel de televiziune și cel local. Aceștia sunt mai puțin băgați în seamă pentru că vin și cu anumite lipsuri. Nu toată lumea poate să facă un film extraordinar, de mare festival. Asta nu înseamnă că nu e nevoie și de cei care suntem la un nivel mai jos. E ca la fotbal, de divizii: până la urmă, jucăm și cei care iubim fotbalul, nu doar cei de UEFA Champions League. 

 

A consemnat Andrei VORNICU

 

2018-08-31T21:55:26+00:00